Interviu- Daniela Cavași

Esența iubirii

Astăzi este o zi specială pentru întreaga țară și de aceea am decis să revin cu un nou interviu. Astăzi va fi despre Daniela Cavași, o tânără scriitoare ce și-a văzut munca prinzând formă în 2019, la editura Stylished Books.

Andrada Whaite: Când a fost momentul în care ți-ai spus că asta vrei să faci, să scrii?

Daniela Cavași: Terminasem de citit „Pe aripile vântului” iar finalul nu a fost pe gustul meu și mi-am zis că voi scrie eu un final potrivit. După câteva pagini, mi-am dat seama că scriu numai prostii și am hotărât să renunț.

Situația s-a schimbat în 2010. Aveam o idee de câteva zile, care nu îmi dădea pace și, după ce am ajuns acasă de la școală, am început să scriu. Iar în seara aceea am terminat primul capitol. Noroc că era o zi de vineri și nu mi-am făcut griji din cauza școlii.

Pentru cine scrii? Și care este direcția, sensul scrisului tău?

Scriu, în primul rând, pentru mine. Pentru că este singura modalitate prin care reușesc să îmi liniștesc sufletul. Anul 2020 a fost dificil pentru toată lumea și mi-am dat seama că scrisul chiar m-a ajutat. Faptul că am scris în fiecare zi, am reușit să mă rup puțin de realitate și să trăiesc, pentru câteva minute, într-o lume unde nu există chiar atât de multe griji și probleme.

Despre ce anume îți este foarte greu să scrii?

Orice subiect abordat în lumea scrisului este unul extrem de delicat. Și sunt de părere că fiecare scriitor trebuie să îl trateze cu grijă, să îi pună sufletul pentru ca, într-un final, să iasă ceva cu adevărat minunat.

Cum au reacționat cei din familia ta când le-ai spus că urmează să tipărești? Și cine este cel mai mare susținător al tău?

S-au bucurat. Am fost sunată și felicitată de către cei mai dragi membrii ai familiei mele.

Cei mai mari susținători sunt, bineînțeles, părinții mei. Ei sunt cei care m-au învățat să îmi urmez visul, să lucrez mereu pentru ceea ce îmi doresc, să îmi construiesc singură viitorul și să fiu mândră de tot ceea ce pot să fac.

Dar tu, cum ai reacționat când ai primit răspunsul pozitiv din partea editurii?

Mâncam și aud soneria care m-a anunțat că am primit o notificare. Era notificarea de la aplicația de e-mail. Am văzut adresa editurii și când am realizat că voi avea cartea publicată, am început să plâng. Am uitat de mâncare. Pur și simplu, am plâns.

Și vorbind despre publicare, cum trăiești această experiență?

Nimic nu se compară cu sentimentul acela din ziua în care anunți lansarea unei cărți. Este poate, sentimentul de împlinire, de mândrie, pe care vreau să îl am pentru tot restul vieții mele. Îmi place întregul proces. Planficarea poveștii, crearea unui adevărat Univers cu ajutorul cuvintelor, alegerea coperților. Este de muncă, dar când văd entuziasmul cititorilor, realizează că totul a meritat.

Cum reușești să te împărți între toate activitățile pe care le ai zilnic?

Nu am o formulă, încă încerc să fac totul cât de bine pot. Încerc să creez o balanță, să fac doar ceea ce îmi place, așa cum știu eu.

De ce au oamenii nevoie de asemenea povești conturate cu ficțiune și presărate cu un strop de realitate?

Oamenii au nevoie de o scăpare. Să identifice personaje care le împărtășesc dorințele, speranțele. Sunt de părere că o carte, presărată fie și cu un strop de adevăr, este foarte apreciată, iar cititorii rezonează mult mai ușor cu povestea în sine.

Despre ce ți-ar fi cel mai greu să scrii?

Despre orice. Pun suflet în tot ceea ce scriu, trăiesc odată cu personajele. Dacă ele plâng, plâng și eu. Asta cred că se datorează dorinței mele de a crea personaje cât mai reale cu putință.

Este iubirea o temă dificilă? În ce sens e dificilă?

Este dificilă, complicată, complexă, completă. Cu de toate.

Dacă ar fi posibil așa ceva, cu care personaj din operele tale ai face o călătorie? De ce?

Cu fiecare. De ce? Fiecare personaj în parte are ceva aparte, ceva care îl face speical. Sunt genul acela de personaje care îți pot fi cei mai buni prieteni, pe care îi poți suna în orice secundă, atunci când ai nevoie de ajutor. Când simți nevoia să te descarci, știi foarte bine că ai un umăr pe care să plângi. Așa sunt personajele mele.

Cum te desparți de cărțile tale? Ce resimți când pui acel ,,SFÂRȘIT” la o poveste?

Poate, în documentul Word în care scriu povestea, trec „SFÂRȘIT”, dar personajele și povestea lor vor trăi pentru totdeauna în inima mea. Adevărul este că mă despart cu greu de ele, recitesc fragmente când îmi amintesc de perioada în care am scris și încerc să mă conving că am scris atât cât a fost nevoie. După ce salvez povestea, îmi închid laptopul și stau câteva momente în liniște, gândindu-mă „am mai reușit să creez ceva. Sunt un om fericit”.

Cu ce te-ai ocupa dacă ai avea la dispoziție o a doua viață?

Tot scriitoare. Simt că asta mi-a fost dat să fac. În viața aceasta și în alte vieți. Pentru totdeauna.

*Orice imagine a fost pusă în articol, am avut aprobarea autoarei.

Interviu – Carolina Hills

Carolina Hills

Astăzi revin cu un nou interviu. Deși o cunosc pe autoare, a fost o adevărată plăcere să vorbesc cu ea.

Carolina Hills și-a început cariera de autor în anul 2019 la editura Stylished Books, cu seria ,,Iubirea mi-a salvat viața”. O găsiți și pe Wattpad, unde are o nouă poveste în desfășurare.

Andrada Whaite: Câți ani aveai când ai început să scrii și ți-ai dat seama că asta e ceea ce vrei să faci?

Carolina Hills: Sinceră să fiu, nu-mi mai aduc exact aminte, dar cred că aveam în jur de 13-14 ani când am început să scriu poezii. Asta a fost prima mea scriere, ca să zic așa. Apoi, cu cât am crescut am început să scriu povești scurte și de la 23 de ani, am început să scriu povești mai complexe, ca romanele.

Cine e cel mai mare susținător al tău? Dar cel mai dur critic? 

Cele mai mari susținătoare, dar și cele mai dure critice în același timp, sunt Sorina și Andreea. Fără ele nu aș fi ajuns unde sunt azi. Le mulțumesc pentru toate dățile în care m-au urecheat când greșeam, dar și m-au susținut în ideile pe care le aveam. Love you, girls!

Ce părere are soțul tău despre faptul că scrii povești erotice?

Nu are nicio problemă cu lucrul acesta, mai degrabă i-ar plăcea să le citească,🙈 să știe ce e în capul meu.😂
E un susținator dedicat în tot ceea ce scriu.

Vorbind despre familie. Cum reușești să te împarți între familie, job și scris? 

Nimic nu e ușor și chiar dacă nu sunt o mamă perfectă, mai este când o dau și în bară, încerc pe cât posibil să le împac pe toate la un loc. Jobu-ul pentru mine e ca un loc în care mă duc să-mi eliberez mintea. Nu e un loc stresant și asta îmi place. Multe scene din povești acolo iau naștere în mintea mea🙈.
Acasă mă ocup de familie și treburile casei, apoi când toate sunt gata, copiii în pat, mă pun în fața laptopului, tolănindu-mă în pat și încep să scriu, chiar dacă mai tai din somnul meu câteodată. 

Cum trăiești acest succes al cărților tale?

Sunt copleșită – chiar dacă a trecut ceva timp de când am publicat – în fiecare zi de faptul că povestea mea a ajuns la sufletele atâtor oameni și continuă s-o facă. Mulți se regăsesc în rândurile scrise, ceea ce înseamnă mult pentru mine. Mă bucur ca un copil mic în fața unui magazin de jucării🥰.

Atunci când ai publicat, te-ai gândit că vei ajunge în acest punct, atât de sus? 

Sincer… nu. Prefer să nu-mi fac speranțe ca să nu fiu dezamăgită, de aceea am rămas surprinsă de tot.

E greu să fii scriitor la prima publicare? Cum a fost drumul parcurs între prima publicare și stadiul de Bestseller? 

Eu zic că da, e greu, pentru că nu știi la ce să te aștepți sau dacă va avea impactul dorit. Însă e mai bine să fii conștient că indiferent de situație, nu ai cum să mulțumești pe toata lumea cu ceea ce scrii. Viziunea fiecăruia e diferită și chiar dacă tu ca scriitor o vezi într-un fel, cititorii o văd într-un alt fel.
Uff… bună întrebare. Am rămas mută de uimire când am aflat că povestea mea a ajuns în stadiul de Bestseller. Nu mă așteptam la așa ceva. Chiar și acum mai sunt perioade în care am impresia că visez.

Pe ce te bazezi atunci când începi o nouă poveste? 

Întotdeauna mă bazez pe realism atunci când încep o poveste, indiferent de subiectul pe care-l abordez. În fiecare rând scris există un sâmbure de adevăr, însă mulți dintre noi preferăm să nu vedem asta și să continuăm să visăm cu ochii deschiși. E bine să mai și visăm, dar și să ne deschidem ochii.

Cum a apărut Carolina Hills?

Carolina a existat dintotdeauna, fiind și numele meu real. Hills pe de altă parte, a aparut ca un hop. Nu mai știu sigur de la ce anume, dar puse la un loc, mi-a plăcut cum sună🙈.

Unde scrii cu cea mai mare plăcere? 

Oriunde, atâta timp cât îmi găsesc un colț al meu :)))). Dar în rest mă cuibăresc în mijlocul patului, stând sub mica mea bibliotecă, scriind.

Despre ce anume îți este cel mai greu să scrii? 

Despre tot și despre nimic, aș putea spune. Trăiesc fiecare emoție și sentiment pe care le trăiesc personajele mele. De la fericire până la ură, dragoste, lacrimi. Traumele prin care trec, sechelele ce se țin lanț de ele, chiar și acel gol din suflet… și așa mai departe. Mă implic 100% ca și cum aș trăi povestea pe pielea mea, întrucât vreau să fac personajele cât mai umane,  indiferent de cât de greu este totul, căci doar așa îl poți face pe cel care citește să simtă ceea ce ai simțit și tu.

Ai vrea să poți despărți cele două lumi? Scrisul de ceea ce ești tu, ca om. 

Sincer… nu. Împreună alcătuiesc ceea ce sunt eu azi, despărțite și-ar duce dorul unul altuia și s-ar simți veșnic incomplete.

Te ascultă personajele tale? 

Depinde de situație, deși în mare parte sunt ca niște drăcușori scăpați de sub control: nebunatice, zăpăcite, împiedicate și lista continuă. Toate astea fac parte din personalitatea lor, acel caracter ce-i fac unici.

Este iubirea o temă dificilă?

Eu zic că da… și nu doar dificilă, ci și complexă, și complicată. Depinde de cum vezi situația :).

Iubirea mi-a salvat viața

  • Orice imagine a fost inserată în acest articol, am primit acordul autorului.

Interviu – Ivo Dima

Ivo Dima

Ivo Dima este o tânără scriitoare ce și-a văzut munca prinzând formă în 2019 la editura Stylished Books. Prima sa serie publicată fiind ,,Iubiri de neuitat” și anul acesta fiindu-i tiparita seria ,,Rivali”.

Andrada Whaite: Când ai știut că vei scrie? Că vei scrie mult și că viața ta va fi, atât de strâns, legată de scris?

Ivo Dima: Nu cred că am știu vreodată că o să scriu. Prima carte romantică pe care am citit-o, a fost de la Sandra Brown și apoi mintea mea a început să o ia puțin razna și să facă diferite scenarii. Am început să scriu pe un site, Animezup, apoi am descoperit Wattpad și de acolo am ajuns în punctul în care sunt acum.

Unde scrii cu cea mai mare plăcere?

Până să am copil, biroul era locul meu perfect. Laptopul deschis, cana de cafea, caietul cu schite și arbore genealogic. Acum, mă ascund uneori de bebe, și în mare parte scriu pe telefon.

Fiind mamă la rândul meu, nu pot să nu mă întreb cum reușesc alte mame să fie atât de multifuncționale. Tu cum reușești să te împarți între familie, job și scris?

Jobul încă e în stand-by, că bebe are abia 9 luni. E destul de greu să mă împart între familie și scris, mai ales că îmi imaginam altfel timpul înainte să nasc. Îmi imaginam că o să apuc să scriu, să termin cărți, dar fiica mea m-a luat prin învăluire și nu îmi permite atât de mult timp de scris pe cât mi-aș dori. De asta și scriu greu și durează până apar următoarele mele cărți.

Și vorbind despre familie, din partea cărui membru ai parte de cea mai mare susținere?

Din partea soțului, clar! El m-a împins mereu să scriu, să scriu, să scriu. Își mai bagă și nasul în manuscrisele mele și râde de ce fac eu pe acolo.

Cum ai trăit momentul primei publicări în format fizic? În acel moment te-ai gândit că vei ajunge unde ești acum?

A fost a naibii de emoționant și am început să plâng. Înainte să colaborez cu editura Stylished, am trimis manuscrisul la alte două edituri, dar nu am primit niciodată un răspuns. Am țopăit prin casă de fericire și m-am lovit de câteva ori în cap, că am zis că visez. Nu am crezut niciodată că o să ajung aici. Nu am crezut niciodată că o să văd atât de multe persoane entuziasmate de ceea ce scriu și că își doresc cărțile mele în biblioteca lor. E ceva ce nu poți să descrii în cuvinte.

De la ce pornește cel mai ușor un roman de-al tău?

Asta depinde mult de imaginația mea. Când mergeam la culesul viei, în drumul nostru mereu treceam pe lângă un domeniu al unui om de afaceri (elicopter privat, casa imensă, propria benzinărie, căsuțe separate pentru angajați) și de aici a apărut ,,Jocul iubirii”. ,,Rivali” a pornit de la iubirea mamei pentru J.R din serialul Dallas. Iar ,,Italienii”, următoarea mea serie, a apărut în luna de miere din Roma. Mai am multe idei băgate în ciorne, dar în general mintea mea e condusă de ceea ce văd.

Locuri, orașe, filme, seriale. Pot să iau ideea de bază dintr-un film și să o reproduc după mintea mea.

Despre ce anume îți este foarte dificil să scrii?

Cred că o să am o dificultate la abordarea genului fantasy, dar asta nu o să mă oprească. Vreau să fac o carte despre vampiri și cred că o să fie o adevărată provocare pentru mine.

Sună interesant proiectul tău și sunt sigură că nu doar eu sunt de părerea aceasta. Atunci când conturezi un personaj, îi oferi bucăți din tine sau reușești să despărți cele două lumi; ceea ce scrii, de ceea ce ești tu ca persoană?

Mulțumesc. Fiecare personaj are câte ceva din mine, personajele masculine au ceva de la soțul meu sau tatăl meu. Încerc să includ elemente din realitate în ficțiunea mea.

Cum sunt femeile din scrierile tale, ca și caracter mă refer? Și cum ai fii vrut să fie?

Eu le vreau puternice, să nu se lase atât de ușor sau călcate în picioare. Uneori îmi iese, uneori nu, dar aș vrea ca fiecare să se regăsească în unul din personajele mele și să aibă parte de același final fericit.

Dar bărbații? Ei cum sunt?

O, bărbații sunt niște măgari, asta nu e un secret. Dar niște măgari adorabili, zic eu, care în final își dau seama că sunt îndrăgostiți și că iubesc la nebunie. Că au nevoie de femei în viața lor.

Te ascultă personajele tale?

Până acum am reușit să ne înțelegem, dar cel mai obraznic e italianul Tristan. Și cred că o să ne amenințam mult cu pistoale până termin cartea.

Sper doar să nu-l ucizi. 🙂 Cum te despărți de cărțile tale? Ce resimți când știi că tocmai ai pus ultimul punct unui manuscris?

Nu am cum să îl ucid, că altfel mă ucid cititorii pe mine. Simt o bucurie enormă când termin o carte. Mă simt de parcă am terminat o călătorie frumoasă care o să facă mai multe persoane să zâmbească, nu doar pe mine.

Dacă ar fi posibil, care dintre clasicii literaturii române ți-ar fii plăcut să-ți fi citit măcar un roman?

Uf, grea alegere. Cred că bătrânul Rebreanu, pe care mi l-am dorit la bac.

Pentru tine ca autor, ce înseamnă o recenzie?

O recunoaștere. Indiferent dacă e una pozitivă sau negativă, persoana respectivă mi-a citit munca și asta înseamnă că am reușit să o captivez, într-un mod pozitiv sau negativ, dar o părere e o părere.

Ce e mai important pentru tine: să citești sau să scrii (literatură)?

Amândouă. Nu pot să scriu fără să citesc.

*Orice imagine a fost inserată în acest articol, a fost aprobată de către autor.

Interviu – Hanna Lee

Hanna Lee

Hanna este o tânără scriitoare ce și-a început carierea aceasta de autor anul trecut (2019) la editura Stylished Books, unde cunoște un succes enorm, devenit printre primele autoare ale editurii un Bestseller.

Are seria ,,Billionaires”, seria ,,Vecinii” plus alte câteva povești singulare.

Andrada Whaite: De unde a apărut pasiunea aceasta  pentru scris?

Hanna Lee: Cred că mama a avut o influență majoră asupra acestui aspect. Ea citea foarte multe cărți romantice, dar în același timp scria și poezii. Având o bibliotecă enormă acasă, pe la 16-17 ani am prins și eu  gustul cărților, chiar dacă în copilărie nu eram cel mai mare fan al lor… :)) 

Când ai început să scrii, te-ai gândit că lucrările tale vor avea un asemenea succes?

Nu! Nici nu îmi imaginam că cineva va citi poveștile mele, care la început erau scrise de mână și aveau doar câteva pagini. Erau diferite idei ce porneau de la cărțile pe care le citeam la acea vreme.

Cum trăiești acest succes literar?

În secret :)) . Bucuria mea o împart cu cititorii și apreciez enorm susținerea lor, ei fiind cei care mă motivează să scriu fiecare poveste mai bună ca precedenta. Sper să nu îi dezamăgesc nici în viitor.

Dintotdeauna ai scris cărți pentru adulți sau asta a apărut pe parcurs?

La început scriam povești de dragoste. Maxim un sărut, două. Apoi am avut o pauză de câțiva ani, iar după ce am citit “Fifty Shades of Grey” mi-am descoperit stilul care îmi place cel mai mult și asta m-a făcut să mă reapuc de scris.

Știind că ai o familie întemeiată, cum reușești să te împărți între familie, job și scris?

E cam greu… Puțin din fiecare, profitând de fiecare minut pe care îl am. Jonglez cu toate și până acum totul a mers bine, dar cheia este răbdarea, pentru că dacă grăbesc ceva, risc să stric acest echilibru creat.

Vorbind despre familie, ce părere are soțul tău despre faptul că scrii povești destinate adulților?

Este mândru de mine că fac ceea ce îmi place: că scriu. Faptul că sunt povești erotice, nu îl deranjează, atâta timp cât viața noastră personală nu este făcută publică celor din jur. Cred că și dacă aș scrie cărți pentru copii ar avea aceeași dorință, amândoi fiind doi oameni care ținem foarte mult la intimitatea familiei.

Mai sus am adus vorba despre soțul tău, a citit cărțile pe care le-ai scris sau le scrii?

A răsfoit câteva, dar nu sunt genul de cărți pe care le citește el, așa că nu îl pot numi un fan, chiar dacă este unul dintre cei mai mari susținători ai mei. :))

Și dacă tot suntem la capitolul erotic, după părerea ta, de ce sunt atât de căutate cărțile din această categorie?

Părerea mea că aceste cărți (unele) pot prezenta o latură a omului pe care acesta nu a descoperit-o încă, dar el dorește să o descopere. Unele cărți au subiecte tabu, aflate doar în fanteziile unor cititori, dar care nu se vor concretiza niciodată, iar cartea este singura care îi împărtășește secretul.

Toată lumea are fantezii, vise, și de aici categoriile de cititori: cei care visează zâne citesc cărți cu zâne, cei care visează o carieră citesc cărți de dezvoltare personală, însă cei care au fantezii erotice și doresc să afle până unde poate merge experiența sexuală a unui om, citesc cărți erotice. Iar categoria aceasta de oameni care vor să se cunoască fără să fie judecați și să își hrănească fanteziile în intimitatea casei lor, citesc cărți. Unii chiar își iau de mână partenerul de viață și experimentează ce au citit, iar asta mi se pare cu adevărat frumos și sănătos într-o relație.

Fiind în mediul acesta public și mai ales al scriitorilor, ai avut parte de critici dure? Și cum ai reușit să alegi esențialul din ceea ce ți s-a spus?

Mi-am primit câteva critici constructive care m-au ajutat să îmi dau seama ce pot îmbunătăți. De exemplu cineva mi-a spus că seria “Billionaires” pune prea tare accentul pe latura erotică și mai puțin pe poveste, lucru care m-a ajutat să creez un echilibru mult mai plăcut în seria “Vecini”, iar aprecierile nu au întârziat să vină. Însă am primit și critici din partea unor persoane care nu citesc acest gen de cărți, însă pe aceia nu îi consider potriviți să-și dea cu părerea, atâta timp cât nu au experiență în acest stil literar.

Ei critică eroticul povești și nu stilul sau povestea în sine, așa că prefer să ascult de criticile/ sfaturile cititorilor pasionați de acest gen, care vin cu idei și sugestii constructive.

Cine este cel mai dur critic al tău?

Mama. :))

În funcție de ce îți selectezi ideile atunci când începi o nouă poveste?

O nouă carte pornește uneori de la o simplă scenă care îmi rămâne blocată în minte. De exemplu la “Dansul unui înger” toată povestea s-a țesut după ce m-am gândit “cum ar fi ca un tip să se uite pe geam și să vadă în casa vecină o femeie legănând un bebeluș? Ce ar fi în mintea lui văzând acea imagine?”. 

Ce este pentru tine o ,,poveste”? Care este sensul, rostul poveștii?

De cele mai multe ori încerc să transmit ceva prin fiecare carte. Pe lângă fanteziile cititorilor așternute pe hârtie, vreau să transmit și un mesaj de care ne lovim în viața de zi cu zi și să îi fac pe cei care citesc să vadă că nu sunt singuri și că pot face o schimbare.

Violența în familie, depresia, infidelitatea, o boală grea sau chiar pierderea persoanei iubire sunt subiecte abordate mai ales în “Vecini”, dar vreau să redau speranță celor care trec prin astfel de probleme, aducându-le prin cartea mea o variantă pe care ar putea-o avea și ei spre un  final fericit.

Depinde de fiecare dacă face alegerea potrivită. 😉

Ca să reușești să scrii o poveste și să prindă la lume, știu că în spate este vorba de multă muncă; printre care și arta de a asculta. Ce înseamnă pentru tine asta, să asculți?

De când am început să scriu, am vorbit cu foarte multe persoane despre problemele lor sentimentale. Nu mă consider o expertă în domeniu, însă experiența mea de viață m-a ajutat să înțeleg situația celor care mi-au povestit prin ceea ce trec și, totodată, să îi ajut cu un sfat sau cu vorbă de alint.

Am legat câteva prietenii frumoase în mediul online cu cele care și-au deschis sufletul față de mine și eu am ascultat cu inima deschisă ceea ce au vrut să îmi împărtășească. Sunt o persoană deschisă și sinceră, poate brutal de sinceră, dar uneori pentru cei din jur, dacă ținem cu adevărat la ei, chiar dacă nu i-am cunoscut niciodată față în față, facem tot ce ne stă în putință să îi ajutăm, iar eu asta încerc să fac atunci când îi ascult.

De la ce a apărut numele de Hanna Lee?

“Hanna” este personajul principal al unei cărți la care scriu de ani de zile. Această carte nu a văzut (încă) lumina zilei fiind o poveste mai… diferită. Este despre o zeiță care conduce această lume și despre viața ei printre muritori, iar povestea se întinde pe parcursul mai multor volume. Romantică, erotică, un pic SF, un pic dark și multe lacrimi… Dar ea este Hanna, care într-o zi sigur va cunoaște un “Lee”; cum am spus, povestea încă nu este gata. 😉 

Totodată numele “Lee” l-am alăturat pseudonimului după vacanța pe care am petrecută în Seoul, fiind locul unde m-am decis să mă reapuc de scris după pauza mea lungă.

Dacă așa ceva ar fi posibil, cu care personaj din operele tale ai face o călătorie? De ce?

Nu cred că pot să aleg un singur personaj. Irina (Vecini 1) și Cate (Billionaires 4) sunt printre cele mai distractive și sigur nu m-aș plictisi cu ele. Dar Amber (Billionaires 3) și Iulia (Vecini 3) sunt două mămici moderne cu care aș savura un pahar de vin seara după ce am băgat fetele la culcare. Ariana (Billionaires 6) ne-ar spune detalii picante despre Santiago, iar Lara (Jocul) ne-ar da idei de pariuri picante alături de soții noștrii. 

Însă Victor (Planul ascuns al destinului) sau Sebastian (Vecini 4) m-ar asculta ore întregi, iar cu Cristian (Vecini 1)  și Daniel (Vecini 3) m-aș duce să îmi fac un tatuaj, că tot le iubesc la nebunie, în timp ce Nicholas (Billionaires 1) și Colin (Billionaires 2) m-ar apăra de orice primejdie aș întâmpina în plimbările noastre.

Deci vezi ce greu mi-ar fi să aleg? :))  Îi iau pe toți!

Cum este pentru tine ,,între două cărți”? Cum petreci acest interval de timp? 

De obicei citesc în acest timp. Mă ajută să mă detașez de cartea tocmai încheiată și să îmi conturez noile idei pentru următorul proiect.

Seria vecinii

*Orice imagine inserată în articol a fost aprobată de către autor.

Interviu – Delia Moretti

Delia Moretti

Delia Moretti este o autoare ce și-a început activitatea ca scriitor amator pe platforma Wattpad, unde a ajuns să scrie numeroase povești.

În 2019, seria ,,Prenupțial” a văzut lumina tiparului la editura Stylished Books. Iar în curând, va devenii autoarea editurii Petale Scrise, acolo unde noul ei roman își va face apariția.

Andrada Whaite: Când ai început să scrii? Și cum ți-ai dat seama că asta e ceea ce vrei să faci, să scrii?

Delia Moretti: Înainte de a scrie, am descoperit pasiunea pentru citit. Recunosc că în copilărie nu am fost o împătimită a scrisului sau a cititului. Pasiunile acestea au apărut în viața mea într-un moment în care aveam foarte mult timp liber și nu știam ce să fac cu el. În anul 2015, din greșeală, am dat peste platforma Wattpad. După ce mi-am pierdut nopțile citind ceea ce au scris alți, în urma unui pariu, m-am apucat la rândul meu de scris și nu am reușit să mă mai opresc.

Te bazezi mai mult pe realitatea imediată din prezentul nostru sau preferi să te documentezi înainte de a începe o nouă poveste?

Depinde de ideea cărți. De regulă mă documentez foarte mult. Îmi place să fiu cât se poate de realistă. Nu îmi place să mă îndepărtez de adevăr. De exemplu, acum rescriu o idee ce are elemente din perioada comunistă, dar și locuri și obiceiuri de care habar nu aveam.

Liniște sau zgomot, agitație în jur? Când scrii, vreau să spun…

Neapărat liniște deplină.Având în vedere că locuiesc într-o țară în care persoanele din jurul meu vorbesc o limbă diferită de cea în care scriu, este indicată liniștea deplină.

Cum a fost pentru tine experiența primei publicări, atât în în format fizic, cât și cel electronic?

În format electronic am avut parte de toate pentru toți. Au fost perioade în care am avut de gând să las totul baltă, dar ambiția m-a împins de la spate să nu fac tocmai așa. Am fost lăudată, dar și criticată în cel mai urât mod cu putință. Acum, după toate cele întâmplate, țin să le mulțumesc celor care au aruncat cu pietre în mine. Datorită lor am mers mai departe și mi-am văzut și visul împlinit. Am publicat chiar dacă nu au crezut că merit. În format fizic nu am avut parte de răutăți ca să zic așa. Au fost câteva critici negative, dar nimic anormal. Cuvintele celor care au citit nu au făcut altceva decât să îmbunătățească modul meu de a vedea strada aceasta nouă pentru mine.

Aducând vorba despre critici. Din punctul tău de vedere, știu să se abțină din a denigra persoana sau atunci când spun ceva despre cărțile tale nu mai țin cont de nimic?

Așa cum am spus mai sus, nu am avut parte de critici personale. Doar stric pe latura profesională. Poate vor apărea în viitor, cine știe!?

De la ce pornește cel mai ușor un roman de-al tău? Personaje, intrigă, locație…

De la un cuvânt și o trăire. De exemplu: ,,La Două inimii, un singur trup” am plecat la drum cu cuvântul trădare și speranță. La ,,Romeo și Violeta” de la dezbinare și înțelepciune sau o a doua șansă la viață. Restul o să înțelegeți mai bine citind cărțile în discuție.

Cum sunt personajele din scrierile tale, ca și caracter? Și cum ai fi vrut să fie?

Tind să cred că au luat foarte multe lucruri de la mine. Câteodată mă enervează și pe mine că nu reușesc să le ofer puțin mai mult decât sunt eu. Sună aiurea, dar așa sunt făcută și nu pot schimba mare lucru. Îmi dau silința să schimb câte ceva, dar rămâne de văzut cât am reușit să fac.

Revenind la întrebarea de mai sus. Ai dori să poți separa caracterele personajelor de ceea ce ești tu ca persoană sau nu crezi că ai putea vreodată să scrii altfel decât cum o faci acum?

După ce a apărut în format fizic ,,Prenupțial”, mi-am propus să fac o schimbare radicală în modul de scriere. Să arăt tuturor că pot oferi mai mult decât am făcut-o acolo. Unii au spus că nu am reușit. Alții au spus că am reușit lucrul acesta, dar, doar în parte. Am schimbat subiectul cărților. Am schimbat locația sau numărul de personaje, dar caracterul meu și principiile au rămas aceleași. Nu o să scriu niciodată cărți care nu mă reprezintă înainte de toate pe mine ca și persoană.

Ce crezi că e prețios la un roman scris de o femeie? Dar la unul scris de un bărbat, văzut din perspectiva unei femei?

Nu fac diferențe sau pun etichete. Dacă îmi place ideea o citesc indiferent de sexul autorului.

Ce este cel mai important: un om sau o carte?

Viața unei persoane vine întotdeauna pe primul loc indiferent de situație. O carte își are rostul ei, dar nu va fi niciodată pe primul loc pentru mine. Sunt multe alte lucruri înaintea ei. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, dar tind să cred că așa este corect pentru toți cei care au un loc important în sufletul meu.

Cred că toată lumea știe că următoarea ta carte nu va fi tipărită la editura Stylished, editura ta de debut de altfel. De ce ai ales să mergi în altă parte cu manuscrisul și care este editura unde va apărea următoarea ta lucrare?

Când am prezentat manuscrisul Editurii Stylihed, editorul de atunci, mi-a refuzat ideea cărți. Am fost supărată, dar și dezamăgită de înfrângerea săvârșită de răspunsul negativ. A fost o perioadă dificilă din care am avut foarte multe lucruri de învățat. Norocul meu a fost că am avut câteva persoane care m-au împins de la spate și bătut la cap să particip la concursul de manuscrise organizat de Editura Petale Scrise. Eu și alte patru persoane am fost alese câștigătoare pentru a publica sub numele lor.

Simți vreo diferență între cele două edituri? Modul de lucru e diferit sau în principiu se bazează pe același lucru?

Diferențele sunt multe și unice în felul lor. Sunt doi poli opuși în tot și toate aspectele. Numitori în comun sunt foarte puțini. Am parte de două colaborări minunate care îmi oferă o experiență minunată din mai multe prospective care nu fac altceva decât să îmi îmbunătățească performanțele în ceea ce privește scrisul.

Vei continua să publici la ambele edituri sau vei rămâne doar la una dintre ele?

La întrebarea aceasta nu pot răspunde. Nu știu ce se va întâmpla în viitorul apropiat. Cert este că după refuzul primit în primăvară, am luat legătura cu alte Editurii din Romania. Unele dintre ele și-au exprimat dorința în vederea unei posibile colaborări. În mod sigur o să se mai audă de mine. Dacă nu este la Stylihed sau Petale Scrise, sigur va fi un alt nume dispus să mă publice.

Dacă ai avea la dispoziție o adoua viață, ce ai alege să faci?

A-și relua totul fără regrete.

Seria Prenupțial

*Am avut aprobarea autoarei pentru pozele din postare.

Interviu – Alexandra Andreica

Alexandra Andreica

Am avut plăcerea să stau de vorbă cu Alexandra și chiar dacă ne cunoaștem de ceva timp deja, simplul fapt că-i adresez niște întrebări, a făcut totul atât de frumos, de magic.

Alexandra Andreica a publicat pentru prima dată în anul 2019 seria ,,M&M” la editura Stylished Book. Iar ,,Sin” a apărut abia acum câteva luni. În timpul liber scrie pe site-ul Wattpad, unde are două lucrări în curs ,,Octombrie” și ,,Jurnalul unei păcătoase”.

Andrada Whaite: Cum ai știut pentru prima dată că vrei să scrii? Că vei scrie mult și că viața ta va fi, atât de strâns, legată de scris?

Alexandra Andreica: Când eram mica, știam că voi scrie. Necondiționat. Nu mă așteptam ca să public, era un vis prea mare pentru mine, dar aveam caiete, carnețele, toate dragi mie, pline cu poezii și povești. Făcea și face parte din mine, nu a existat un moment anume, pur și simplu îmi place și simt să fac asta, în primul rând pentru mine. Este felul meu cel mai potrivit de a mă exterioriza.

De ce au oamenii nevoie de asemenea povești conturate în ficțiune și presărate cu un strop de realitate?

Cred că oamenii tind să aleagă mai mult poveștile realiste pentru că se regăsesc în anumite situații sau personaje. Iar atunci, ești inspirat și în viața reală de anumite decizii sau acțiuni petrecute acolo. Dacă te regăsești foarte mult într-un personaj care depășește anumite situații dificile, automat îți oferă și ție o doză de potențial în plus. Te motivează. Iar asta contează enorm, pentru că oricine știe că basmele rămân doar basme, însă cărțile care sunt inspirate din realitate au situații cu care se poate confrunta oricare dintre noi, oricând.

Ce este pentru tine o ,,poveste”? Care este sensul, rostul poveștii?

De a ajunge la suflet. Nu cred că există poveste pe lumea asta scrisă doar pentru a fi acolo. O poveste mereu transmite ceva, iar indiferent care este mesajul, acesta trebuie să ajungă într-un fel sau altul la sufletul cititorului.

Vorbind despre suflet. Este iubirea o temă dificilă?

Foarte. Pentru că până ajungem la iubirea aceea care ne e liniște și zâmbet, trecem prin multe alte etape ale iubirii. Unele mai frumoase, altele mai întunecate. Și mă refer aici la iubirea în cuplu. Să mai vorbesc și de celelalte genuri de iubire?
Dintre toate, cea mai complexă iubire mi se pare iubirea unei mame. Și vorbesc din experiență. Este cea mai plină de emoții, vinovăție, remușcări, mândrie, ce să mai? Tot tacâmul.

Ce crezi că este prețios la un roman scris de o femeie?

Faptul că e scris de o femeie. Îmi place să spun că nimeni nu va ști niciodată câte secrete ascunde sufletul unei femei. Știm cu toții faptul că noi suntem mai complexe, iar o femeie mereu își va lăsa o bucată din sufletul ei într-o carte scrisă de ea. Un bărbat poate să fie doar cerebral și să nu pună suflet în ceva, dacă nu este cazul. O femeie, mai rar. Va presăra ea o emoție, va „uita” un mic secret știut doar de ea în caracterul unui personaj sau într-o acțiune, își va lăsa amprenta într-un fel sau altul.

Unde scrii cu cea mai mare plăcere?

Oriunde. Doar să fiu lăsată în pace și să nu fiu întreruptă. Îmi place să ascult muzică uneori, dar în general, să fie liniște.

Alex Ștefănescu, cunoscutul critic literar, spunea că un critic/recenzor trebuie să recurgă și el la un mijloc de seducție atunci când își pregătește articolele exact ca un scriitor. Criticii și/sau recenzorii care s-au intersectat cu tine, au reușit să te seducă cu ceea ce aveau de spus despre munca ta?

Cei care critică constructiv și bine, de la care rămâi cu ceva după, sunt tot mai puțini pe zi ce trece. Critica constructivă te ajută să înveți din propriile greșeli și te ambiționează, însă nu toți se pricep la asta. Și depășesc atât de ușor linia dintre critică și atacul la persoană sau nesimțire! Pentru că o recenzie frumoasă cred că oricine poate să scrie. Dar una care să ajute cu adevărat autorul ca să își dea seama de potențial și de punctele slabe totodată… Mai rar. Asta numesc eu seducție a unui critic. Când îți „citește” potențialul odată cu povestea sau romanul.

Și vorbind despre critici. Presupun că odată făcut pasul acesta dintre scriitor amator la autor cunoscut de multă lume, și în viața reală, ai avut parte de păreri diferite. Cum ai trecut peste criticile mai dure? Asta din moment ce știm cu toții că sunt foarte puțini critici literari și foarte mulți critici pasivi.

M-am înfuriat o singură dată foarte tare când mi s-a tăiat dreptul la replică, în momentul în care critica a trecut pragul de critică. A fost o caterincă și atât. Însă îmi place să învăț câte ceva din fiecare critică, pentru că nu sunt doar scriitor. Sunt și cititor, înainte de toate. Și eu am citit cărți slăbuțe, din punctul meu de vedere, și am dreptul să îmi spun părerea, la fel ca oricare altul care îmi cumpără cărțile.

Revenind la partea ta de debut pe Wattpad. Cum ai trăit acele clipe când ai văzut că ceea ce scrii prinde plublicului din on-line? Ce ai simțit în momentul în care ,,Marco” a atins pragul de 1M de citiri?

Nu mă așteptam la asta. Aveam câteva mii de citiri, când o fată foarte cunoscută pe Wattpad, username-ul ei era și este”anydanutzu”, a scris despre „Marco” la finalul unui capitol al uneia dintre cărțile ei. Atunci, „Marco” pur și simplu a explodat. Cititorii ei au venit curioși ca să vadă despre ce e vorba, iar ei m-au recomandat mai departe, au votat, au lăsat comentarii și uite așa, a devenit una dintre cele mai cunoscute cărți de pe Wattpad. A fost un sentiment de nedescris, eu care mă bucuram când vedeam la început cinci vizualizări acolo, printre care una dintre ele era sora mea. Deci, cineva îmi oferea timpul său și eram recunoscătoare. Când am ajuns la un milion, mă încercau o grămadă de sentimente. Fericire, neîncredere, pentru că încă nu îmi venea să cred, extaz. Pur și simplu extaz. Și multă recunoștință pentru cei care au ridicat „Marco” la un asemenea nivel.

Dacă ai avea la dispoziție o adoua viață, cu ce te-ai ocupa?

Aș scrie, din nou. Dar poate mi-aș alege altă meserie. Bibliotecară sau profesoară. Dar aș scrie în continuare.

Cum te desparți de cărțile tale? Ce resimți când știi că tocmai ai pus punct unui manuscris?

Simt că mă despart de un prieten drag. Deși e acolo, nu mai e la fel doar să îl citesc. Mereu îmi e dor de personajele mele, mi-e dor de încă un capitol. Mi-e greu și simt că mă apasă ceva în piept când termin o carte, dar fiecare final aduce începutul alteia.

Despre ce anume îți este foarte dificil să scrii?

Despre multă fericire și o lume în totalitate roz. Nu pot, nu este stilul meu. Sunt o persoană introvertită, care nu a avut niciodată totul pe tavă. Dar înțeleg că asta m-a făcut mereu mai matură și mai responsabilă, însă și mai „depresivă”. Am stările mele și mă simt mult mai în largul meu scriind despre greutăți, încercări, apăsări sufletești. Pentru că le cunosc atât de bine.

Cum sunt femeile din scrierile tale?

Sunt sensibile, dar puternice când este nevoie. Feminine, însă mereu luptă pentru ce simt ele că merită să lupte. Sarcastice și când trebuie, senzuale. La fel ca orice femeie, cameleon în funcție de situație.

Dar bărbații?

Puternici. Masculini. Fideli. Luptători.
Îmi place să îmi imaginez bărbații din cărțile mele precum cei de pe vremuri, nu „domnișorii” din ziua de astăzi. Cei care au mâinile muncite peste zi, dar care abia așteaptă să atingă pielea fină a femeilor lor noaptea. Care sunt siguri pe ei și își pun mereu familia pe primul lor. Care își păstrează personalitatea puternică și iubesc la fel de intens.

Dacă ar fi posibil așa ceva, cu care personaj din operele tale ai face o călătorie? De ce?

Doar unul?
Of, grea întrebare. Dar cred că l-aș alege pe Sin. Este, totuși, zeul morții. Moștenitorul Hadesului. Este o aventură imposibilă, omenesc vorbind, dar dacă asta chiar ar fi posibil, ar fi ceva extraordinar.

Dacă te-ai întâlni cu Dumnezeu pe stradă, ce carte ai vrea să ai la tine? De ce?

„Pacienta tăcută”. I-aș arăta citatul meu preferat, de la începutul părții a doua, care este acesta: „Emoțiile care nu sunt exprimate nu mor niciodată. Sunt îngropate de vii și revin mai târziu, în feluri mai urâte.” Sigmund Freud.
L-aș întreba de ce ne apasă atât de mult trecutul, de ce uneori nu putem să trecem peste tot ce a fost și nici nu reușim ca să ne împăcăm cu el. De ce are un efect atât de devastator asupra noastră, uneori. Întreaga mea viață este cumva în umbra trecutului, cred că El este singurul care ar face lumină.

Ce e mai important pentru tine: să citești sau să scrii (literatură)?

Ambele în egală măsură. Nu crești și evoluezi fără să citești, iar dacă nu citești, nu ai resursele, imaginația și inteligența necesară pentru a scrie.
Ca un sfat pe care îl dau mereu: citiți, citiți, citiți. Este hrană pentru suflet și minte.

Seria M&M și Sin

P. S. Am primit autorizarea autoarei ca să pun pozele pe site.

Dragoste în contratimp

Titlul: Dragoste în contratimp

Titlul în engleză: The Flatshare

Autorul: Beth O’Leary

Traducător: Irina Rață

Număr pagini: 416

Editura: Grupul editorial Litera, 2019

  Astăzi vin cu o nouă carte, de data aceasta este una tipărită. Una care pe mine m-a ținut captivă multe ore din noapte. Însă nu regret chiar deloc timpul petrecut citind această carte. 

În cartea ,,Dragoste în contratimp”, este vorba despre o poveste de dragoste ce se naște chiar înainte ca cei doi protagoniști să se vadă în carne și oase.  

      Tiffy Moore, este în căutarea unui apartament în urma despărțirii sale de iubitul cu care stătea de doi ani. După despărțire, acesta i-a lăsat apartamentul ca să aibă unde locui, însă apariția unei noi iubite, îl pune să-i ceară lui Tiffy fie să plece din el, fie să-i plătească chiria întreagă, cu cheltuieli cu tot. Acest lucru fiind imposibil pentru Tiffy. Lucrând la o editură pentru reviste de croșetat, sculptură sau schimbarea interiorului, mai pe scurt, la o editură ce se ocupa cu promovarea lucrurilor manuale, nu își permitea să dea peste o mie de lire în fiecare lună. Astfel ajungând să-și caute un nou apartament. Povestea începe chiar în momentul în care aceasta se află într-un apartament dezastruos, plin de mucegai și cu vopseaua decojită, însă e fie apartamentul dezastruos, fie o subînchiriere cu un alt locatar.         Prietenii săi nu o lasă sub nici o formă să semneze contractul pentru apartamentul derăpănat, neavând altă opțiune decât să contacteze persoana cu subînchirierea. Aceștia aveau să împartă același apartament, aceeași cameră, același pat. Doar că unu avea să fie în el pe timpul zilei și celălalt pe timpul nopții. Mo și Gerty, prietenii ei de mai bine de opt ani, vor până să-i împrumute bani, doar ca să nu stea cu o persoană ce aveau să împartă totul. Aceasta refuză cu vehemență ajutorul lor și decide să contacteze persoana care a pus anunțul pe internet în legătură cu apartamentul, fiind la prețul de doar trei sute cincizeci de lire, cheltuieli incluse, era cea mai bună decizie pe care avea să o ia.    

   Tiff nu știa nimic despre acest sau această L Twomey, doar programul sau de muncă, fiind specificat clar că ea avea să aibă apartamentul începând de la ora șase seara, până la nouă și tot weekendul. Când Tiffany merse să viziteze apartamentul și să semneze contractul, aceasta dă peste iubita acestui L Twomey, Kay, astfel confirmându-i-se faptul că e vorba despre un el și nu o ea. Aceasta i-a impus niște reguli clare care nu trebuia sub nici o formă ca Tiffy să le încalce. Vrând să-i arate că ea este la cârma situației.        

,,Mă uit la minunata mea pătură decolorată întinsă la capătul patului și singurul lucru la care mă pot gândi e că nu se potrivește deloc cu cuvertura lui Leon, care are dungi masculine în negru și gri, iar eu nu pot face nimic în legătură cu asta.”

         Ei bine, dacă a fost atât de entuziasmată să se mute în noua sa locuință, acum aflându-se în fața faptului împlinit, nu i se mai pare o idee atât de bună. Mai ales când nici nu-și cunoaște colegul de apartament. Până și întrebarea dacă cearșafurile sunt curate, o face să se irite. Schimbând tot patul cu propriile sale lenjerii, găsește din întâmplare o pungă sub pat, plină cu fulare tricotate manual. Și panică totală. Gânduri macabre îi trec prin minte și începe să se sperie. Dacă o fi vreun ucigaș în serie și fularele sunt trofeele luate de la femeile ucise? Cu astfel de gânduri o sună pe Rachel, colega sa de muncă și totodată o altă prietenă. Aceasta o liniștește cum poate și până la urmă, Tiffy reușește să treacă de acea panică. Trec câteva zile de când ea s-a instalat acolo și nici urmă de colegul ei, înafară de rufele puse la uscat.

        Aceasta este cea care inițiază primul pas în descoperirea lui. Îi lasă mâncare gătită pe bufet și un bilețel lângă, în care îi spune să se servească în voie. Și de aici începe totul. Încet, încet încep să-și lase tot mai multe mesaje, de la ziua scosului gunoiului, până la cele mai profunde gânduri. Ajung să se cunoască atât de bine, de parcă ar fi fost tot timpul unul lângă celălalt.  

      Cinci luni de zile au comunicat astfel, doar prin bilețele lipite peste tot prin casă, iar atunci când ocazia s-a ivit să se cunoască în sfârșit, Leon a fugit mâncând pământul.    

,,— Îmi cer scuze, sunteți Tiffy, nu-i așa?

— Ba da. Bună ziua.

— Cu adevărat! Drace. Mă măsoară cu privirea destul de ostentativ, apoi, dându-și seama, face o grimasă. Doamne, iertare, doar că nici unuia dintre noi nu ne-a venit să credem. Leon e în secția kelp – luați următoarea la dreapta.

— Ce să credeți? strig după el, dar a plecat deja, lăsând un set de uși duble să se legene în urma lui.

Asta e… ciudat. ”

      Se pare că la locul de muncă a lui Leon, toți o cunosc pe Tiff, însă el de ce fuge de ea? Când se întoarce de la muncă dimineața, crezând că Tiffy e deja plecată, intră direct la baie să facă duș, înainte de a se pune la somn, doar că, circumstanțele au fost altfel și Tiff, era încă dormind. Când aceasta întră peste el în baie, șocul a fost imens pentru amândoi. Atât de mare, încât s-au evitat pentru încă câteva zile. Apoi decid să dea totul uitării. Nici unul dintre ei nu arătau așa cum și-au imaginat inițial. Faptul că s-au văzut, a schimbat multe între ei, nu mai erau atât de deschiși în biletelele lor. Faptul că Leon se desparte de iubita lui Kay, îi deschide inima spre adevărata iubire.    

     Nu credea că poate să existe vreo persoană care să-l accepte cu tot cu problemele lui și a familiei sale. Îi venea greu să creadă că Tiff îl ajută cu scoaterea fratelui său din închisoare. Îi venea greu să creadă că altcineva înafară de el, îl credea inocent pe Richie.       

,,—O să te descurci grozav, frățioare. Știi că-i place de tine. Care e planul? Azi e seara cea mare?

— Sigur că nu. Mult prea devreme.

— Te-ai ras pe picioare pentru orice eventualitate?

Nu binevoiesc să-i răspund la asta. Richie chicotește.”

     Prima seară pe care aveau să o petreacă împreună, ca o adevărată întâlnire, în care aveau să se uite la filme și să o petreacă ca un cuplu. Iar Leon, era mai panicat ca niciodată. Atât de panicat, încât până și ideea cu epilatul pe picioare îi trecu prin cap.    

   N-am să vă mai spun nimic despre poveste, fiindcă aș risca să dau prea multe spoilere și ar fi păcat. Este o comedie antică, însă te face să o adori, să nu mai reușești să o lași din mână.    

    Personajele sunt amuzante, enervante și tot ce vrei. Te fac să treci prin toate stările, eram chiar și furioasă pe ei la un moment dat. Însă i-am îndrăgit atât de tare pe Tiff și Leon, încât nu am reușit să renunț la lectură.

         Eu o recomand pentru persoanele de peste 14-15 ani. Fiindcă există și câteva scene mai intime, nimic exagerat, dar sunt acolo. Și poate jena unele persoane.   

Alia

Nu aveam cum să încep acest maraton de cărți, fără să vorbesc despre cea mai dragă carte a sufletului meu! Efectiv nu aveam cum!
Alia de _Monserath este efectiv cartea sufletului meu!
O carte destinată tuturor, o poate citi chiar și un copil ce abia a învățat alfabetul, căci sunt sigură că nu se va plictisi.

Modul degajat al personajelor și umorul autoarei, fac din această poveste ceva autentic. O adevărată perlă ce merită citită, nu numai o dată, ci de fiecare dată când simți că te scufunzi și nu numai! Dar dacă vei avea o stare melancolică, ți-o recomand din toată inima. Îți promit că te va scoate de acolo și vei râde în hohote!
Acțiunea începe destul de banal, însă nu e nici pe de-o parte așa.

Străinul se ridică, ia paharul cu apă, îl dă peste cap, apoi aud cum glonțul ce provine din pistolul lui îmi trece râzând de ureche. Imediat sunt eliberată de hoțul ale caror brațe aproape mă sufocau, acesta prăbușindu-se. Localul este subit invadat de polițiști, iar cei doi răufăcători sunt încătușați.

Ajung în fața necunoscutului, acesta mă privește cu ochii lui albaștrii fără interes. Mă ridic pe vârful picioarelor, apoi îi trag un pumn fix în nas.

— Tu mureai de sete și eu de spaimă!


De aici începe distracția. Doamne și prin câte a mai intrat Alia noastră… Doar gândindu-mă la această poveste, mă apucă râsetele!

Alia este o fire încăpățânată și mai ales, vulcanică. Aiden, vrea să pară calm, dar știu eu că este un rebel înnăscut!

Este o carte bazată pe dialog și asta îi aduce un farmec aparte. Replicile sunt super amuzante și te fac să nu lași telefonul din mână până nu ajungi la final, iar apoi să revii asupra lecturii, ca să te asiguri că nu ai trecut cu vedere peste anumite scene, fiind într-o criză de râs. Și când crezi că deja ști continuarea poveștii, _Monserath se asigură că nici nu ai idee ce te așteaptă în următorul capitol.
Personajul femin ajunge la închisoare, devastează un magazin, fuge de poliție și asta doar ca să-l scoată din sărite pe Aiden. Este o belea pe două picioare.

Este totuși păcat faptul că, pentru iubitorii de lecturare a cărților fizice, această poveste se găsește doar pe Wattpad. Însă spun că merită acest compromis și trebuie neapărat să o citești. Nu vei regreta!

Titlu: Alia

Autor: Monserath (pseudonim utilizat pentru platforma Wattpad)
Categoria: umor/comedie romantică
Vârsta: fără limite

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe